vineri, 17 februarie 2012

A trecut un an...

A trecut un an si parca o am de-o viata. Nu imi mai amintesc prea bine cum era viata mea inainte de Sabina.
Da, stiu, a facut un an pe 24 ianuarie, dar eu deabea acum scriu despre asta.
I-am luat motul pe 4 februarie, nu prea i-a placut, asa ca a plans bine cand a vazut-o pe nasa cu foarfeca la capul ei, noroc ca i-a trecut repede. Ce a ales de pe tava? A ales bine! Seringa, banii si cheile de la masina si dupa aceea restul de pe tava, dar celelalte nu mai conteaza.

Acum isi pune esarfa mea pe cap si se simte frumoasa... se duce repede la oglinda sa se vada cat e de frumoasa, se pupa bine in oglinda si se uita mandra la mine. Ce fata frumoasa are mama!!!

Nu seamana cu mine deloc! Seamana toata numai cu el, asa-s fetele seamana cu tatii. Sper sa semene cu el nu numai la aspect, sa fie la fel de desteapta ca el, la fel de sociabila, sa stie intotdeauna sa aleaga tot ce este cel mai bine pentru ea, asa cum face tati.

Simt ca a trecut un an si am imbatranit zece si in acelasi timp am intinerit. Nu stiu daca pot sa exprim in cuvinte. Ma simt mai matura, si totusi in acelasi timp simt ca m-am resetat oarecum, ca imi iau de la capat copilaria, de partea cealalta a baricadei. E frumos sa fii parinte! E greu tare dar frumos!

De final, dupa o gramada de ganduri insirate fara prea multa logica, o poza cu mica printesa a inimii mele


;;