Nu renunta

Cred ca nu este atat de important de cate ori pici un examen, ci cu adevarat important este ca de fiecare data cand il pici sa intelegi de ce ai picat astfel incat sa nu repeti greseala si nu il ultimul rand... sa nu renunti.
Trebuie sa invat sa nu mai renunt atat de usor!!!

Te iubesc

Sambata seara eram atat de suparata pe el... aveam impresia ca nu mai pot trai cu el... ca trebuie sa plec .. sa fug... Si duminica a plecat el... cu treaba pentru o zi... se intoarce diseara... si eu nu mai pot sta fara el ... Cum este posibil ca dupa atata timp ... (nu sunt sigura daca au trecut 5 ani de cand suntem impreuna sau anul asta facem 5 ani ) sa il iubesc de 10 milioane de ori mai mult decat la inceput? Nu scria prin reviste in odata cu trecea timpului dragostea incepe sa nu mai fie atat de salbatica? Ei bine dragii mei cercetatori, v-ati inselat!!! Eu nu numai ca nu-l iubesc mai putin, dar il iubesc infinit mai mult!!! Incercati sa explicati asta acum!!!

Miros de primavara

Miroase a primavara, a flori si... a toate lucrurile dragute care iti fac mintea sa zboare. Azi noapte am dormit la mama, m-am trezit cu un sentiment de vacanta... ca atunci cand eram in facultate si ma trezeam la 10 - 11 pentru a-mi bea cafeaua in bucatarie si pentru a pleca la cursuri. Era asa frumos atunci!
Ma intalneam cu fetele, mergeam la curs, si dupa... inevitabil intram la o cafea... De cele mai multe ori nu aveam bani nici macar de un suc... dar fetele au fost mereu atat de bune cu mine si se ofereau sa-si imparta sucul sau cafeaua cu mine ...
Hehe.. si baietii... mereu dupa noi...vesnic gata sa faca haz atunci cand gramada de restante ne dadea batai de cap. A fost frumos atunci. E bine ca am ramas o gasca, desi lucrurile acum sunt foarte diferite. Majoritatea au deja familia lor... cheful de distractie si dans pana dimineata s-a transformat in "barfa la o cafea sau la o pizza". Este frumos si acum... dar de fiecare data cand ne intalnim ne dam seama ca anii ne schimba, ca nu mai suntem aceeasi studenti dornici de distractie... Acum toti cautam stabilitate si confort. Totul se ridica la alt nivel.
Imi aduc aminte de o vorba de-a lui tata: "Nimic nu se pierde, totul se transforma". Exact asta se intampla si cu noi... fie ca vrem sau nu.. ne transformam in oamenii care o sa fim maine.

Venin

- Te rog nu mai plange! Mi se rupe sufletul cand te vad plagand! Ce pot face sa te simti mai bine? Cum te pot opri din plans?
- Te rog tine-ma in brate strans! Sa nu mai simt rautatea oamenilor. Intotdeauna am crezut ca eu pot schimba lumea ...
- ... tu poti schimba lumea ... tu poti face tot ceea ce vrei tu.... pentru ca eu voi fi aici si voi avea grija sa reusesti..
- ... dar acum nu mai pot!!! simt ca nu mai pot!! Te rog lasa-ma, simt ca am sufletul otravit de rautatea celor din jur. Cu ce le-am gresit? Cum am gresit in momentul in care mi-am dorit o lume mai buna?
- Nu ai gresit deloc! Fi la fel de buna si de acum incolo si nu mai pune chiar tot la suflet, te rog... nu-i mai lasa sa te raneasca atat de usor. Hai nu mai plange acum. Sunt aici, te iau in brate si iti dau toata dragostea mea! O sa fie bine de acum inainte!

O lua in brate si ii sterse lacrimile cu batista, incerca sa ii ridice aripile rupte pentru a putea zbura din nou. Dar era mult prea tarziu, tot veninul oamenilor reusira sa o marcheze definitiv...ea deveni in cele din urma un simplu muritor.

Cand totul se termina....

Ne plangem atat cand suntem parasiti de persoana pe care o iubim, de parca viata noastra s-ar termina acolo... Nu ne dam seama ca, desi suferim, viata nu se termina acolo ci se schimba. Nu suntem constienti cat de norocosi suntem ca suntem tineri si o putem lua de la capat. Dar ce se intampla cu batranii? Cu acei batrani, care au stat mai bine de 60 de ani cu o persoana si la un moment dat unul din ei moare? Cum poate batranica sa isi continuie viata dupa ce batranelul cu care a stat o viata nu mai este si stie ca nu va mai fi niciodata? Cum se poate accepta moartea celui iubit stiind ca nu exista alta sansa sa mai gasesti o data fericirea? Cum mai poti trai singur dupa ce o viata intreaga ai impartit totul?

1 martie 2008

Astazi promit solemn sa ma apuc de invatat. Trebuie!!!

A venit primavara! A dat un pic caldura si eu deja am inceput sa ma gandesc cum sa fac sa evadez un weekend la munte. Foarte rau si urat din partea mea! Ar trebui sa-mi vad de invatat si de viitor. Ar trebui sa ma preocupe mai intai invatatul. Trebuie sa ma concentrez deocamdata pe lucrurile cu adevarat importante! Trebuie sa continui sa lupt pentru ceea ce imi doresc pentru a putea continua sa fiu eu, pentru a nu ma pierde in multimea de oameni resemnati cu propria soarta.
Si ce daca a venit primavara? Si ce daca imi zboara mintea mai ceva ca un fluturas? Eu TREBUIE sa ma concentrez pe lucrurile cu adevarat importante. Luna asta trebuie sa invat!!!

Scutul meu de zi cu zi

Pe zi ce trece invatam sa ne protejam de restul oamenilor si de rautatile lor, sa formam un fel de scut invizibil in jurul nostru, care nu numai sa respinga rautatea, dar sa le faca la randul lui rau celor care incearca sa ne raneasca. Este un scut pe care cei mai multi dintre noi au invatat sa-l foloseasca de la cei din jurul nostru. Prea putine persoane s-au nascut cu el. Astfel noi am fost obisnuiti sa ne asteptam ca toate persoanele din jurul nostru sa astepte ceva de la noi, stam tot timpul in garda, incercand sa respingem toate atacurile. M-am surprins de nenumarate ori ranind prin cuvinte ca replica la o incercare a altuia de a ma rani.

Ma trezesc in fiecare dimineata cu acest scut pus, pentru ca de cele mai multe ori uit sa il scot seara, facand poate una din cele mai mari greseli ale mele: incerc sa ma protejez de el, de persoana care o iubesc cel mai mult pe lume. Stiu ca eu, fiind tot timpul in garda, incercand sa nu mai fiu ranita, il fac si pe el sa stea mereu in garda si din aceasta cauza de cele mai multe ori se ivesc acele certuri in care se spun cuvinte care nu trebuiesc nici macar gandite vreodata, in care ne ranim unul pe altul cu totul inutil, cand am putea in loc sa facem dragoste.

O singura persoana am intalnit care nu are acest tip de scut. Mai exact, acest scut care are ca arma de protectie ranirea celuilalt inainte ca el sa poata sa ma raneasca. Aceasta persoana nu are interese ascunse, da totul fara sa ceara nimic in schimb si nu este vorba de iubire pentru mine in mod special, cred ca este vorba de iubire de oameni, iubire de sine. Scutul acestei persoane absoarbe tot ca un burete, dar nu pot sa-mi dau seama unde se duce toata energia negativa, pentru ca nu incearca sa o intoarca impotriva ta. Oare ar trebui sa imitam mai mult persoanele bune, in loc sa incercam sa batem persoanele rele cu propriile lor arme riscand astfel sa devenim ca ei? Oare care este secretul?